Suzuki eVITARA a fost lansată oficial la Premium Cars, în cadrul evenimentului Hai'Ku. Vezi galeria foto și află primele impresii de la test drive.
Vineri, 25.09.2026 și sâmbătă, 26.09.2026, showroom-ul Premium Cars s-a transformat într-un spațiu cu specific japonez, cu ocazia evenimentului Hai'Ku Suzuki – Porți Deschise. Punctul central al celor două zile a fost lansarea oficială a noii Suzuki eVITARA, primul model electric al brandului lansat pe piața din România.
O lansare așteptată de comunitatea Suzuki

Suzuki eVITARA a fost testată în premieră chiar de vizitatorii evenimentului, care au avut ocazia să descopere pe viu cum se comportă la volan noul model electric al mărcii. Interesul a fost mare, iar reacțiile celor care au făcut un tur de test drive au confirmat că eVITARA aduce un plus important gamei Suzuki, atât din punct de vedere tehnologic, cât și ca experiență de condus.
Atmosferă cu specific japonez

Conceptul evenimentului Hai'Ku a fost gândit în jurul culturii japoneze, element care se regăsește și în ADN-ul brandului Suzuki. Vizitatorii au avut parte de:
sushi proaspăt, pregătit special pentru eveniment;
elemente de campanie dedicate conceptului Hai'Ku;
o gazdă specială, care a însoțit publicul ambele zile îmbrăcată în kimonoul său de aikido, aducând autenticitate și energie bună întregii experiențe.
Toate aceste detalii au contribuit la o atmosferă diferită de un eveniment auto obișnuit – mai apropiată, mai personală și mai memorabilă pentru cei prezenți.
Mulțumiri
Le mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături timp de două zile, gazdei evenimentului, pentru energia și implicarea adusă pe tot parcursul celor două zile, precum și fotografului nostru, care a surprins fiecare moment important al evenimentului.
Dacă ai ratat evenimentul, te așteptăm la showroom-ul Premium Cars pentru un test drive cu noua Suzuki eVITARA.